De la vama ukraineana, care incepe cu satul romanesc Mamaliga si pana la cetatea Hotin, mergem ca pe o fila de letopiset zmulsa din hrisoavele domnesti. Trecem prin sate intemeiate de voievozii Moldovei si lasate danie si mosie pe veci celor mai viteji ostasi si parcalabi de la curtea domneasca. Vetrele satelor s-au pastrat, dar buletinul de botez si de identitate a disparut impreuna cu stapanii mosiilor. Este trecut de ora 17 cand ajungem la zidurile uriase ale Hotinului. La "receptia" cetatii Hotin - nici tipenie de om. Dornici de a descoperi vestigiile neamului nu ne mai tinem impreuna, fiecare ravnind a fi singur in fata maretiei ce se deschide de cum trecem prin poarta cetatii. Pe ziduri, ca si pe poarta, nu poti gasi nici o insemnare. De la turci, care in 1713 au smuls vechea stema moldoveneasca a Hotinului, locul a fost inlantuit de multi stapani, pana la urma fiind rupt de la trupul Moldovei, precum alte asemenea bijuterii. Iar ranile adanci nu mai pot fi vindecate.
Drumul spre citadela, desi de aproape un kilometru, il parcurgem fara a simti oboseala. De departe constructia ne ademeneste, inaltul turnurilor ne asteapta, caci suntem fii din fiii care au pus piatra de piatra pe timpul lui Alexandru cel Bun. Privirile ni le fura apoi santurile adanci din jurul cetatii, zidurile groase cu care aceasta era fortificata, din inaltimea carora timpul a furat ireversibil. Se zice ca la inceputul fiecarui drum de acces spre cetate era cate un turn de straja. Astazi pot fi vazute doar niste ruine.
Cea mai tare si mai frumoasa cetate, precum o numesc cronicarii, Hotinul, scaldat de valurile Nistrului, ne-a primit semet. Aici iti vine sa saruti chipurile stramosilor transformate in ziduri din piatra bruta si caramida care au rezistat cuceririlor, aici dorul de tot ce-i al tau dar nu e la tine devine mai puternic decat hotarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu