25 ianuarie 2010

OAMNEII STRAZI LA ADAPOST DE GER


Autorităţile au luat măsuri speciale în aceste zile de ger năprasnic pentru a proteja cetăţenii de temperaturile scăzute. Numărul echipajelor de intervenţie - Ambulanţă, SMURD şi pompieri a fost suplimentat. Salvările au patrulat pe străzile oraşului pentru a le acorda ajutor oamenilor străzii. Aceştia au fost transportaţi la Centrul pentru Persoane fără Adăpost de pe strada Zizinului. Şi copiii străzii care nu au unde se adăposti sunt duşi la Centrul de primire minori de la Ghimbav. Pe timp de ger, Guvernul a cerut reducerea activităţii industriale, pentru a evita scăderea presiunii gazelor naturale, în condiţiile în care gerul a crescut exponenţial consumul. Cu cât frigul va dura mai mult, cu atât şi consumul de gaz va creşte. De aceea pentru luna următoare facturile la gaz vor fi mai mari cu cel puţin 20 la sută, estimează specialiştii în domeniu. Reprezentanţii Prefecturii Braşov precizează că momentan, nu există probleme cu alimentarea cu gaz metan a locuinţelor populaţiei şi nici cu furnizarea de agent termic de la CET Braşov.

sursa:brasovultau

Niciun comentariu: