01 martie 2010
ECONOMIA NU VA MERGE MAI BINE
Numărul şomerilor va continua să crească în toate sectoarele economiei, cel puţin până în luna mai. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, domeniile cele mai afectate de criză sunt construcţiile, comerţul şi serviciile. În acelaşi timp, preţurile din magazine continuă să crească, scriu jurnaliştii de la Financiarul. Volumul producţiei din construcţii continuă să scadă, odată cu micşorarea numărului de comenzi şi de contracte. Majoritatea managerilor spun că vor continua reducerile de personal. Concedierile vor avea loc atât la firmele mari, cât şi la IMM-uri. Nici patronii din comerţul cu amănuntul nu sunt mai optimişti. Activitatea economică va continua să scadă. Şi cifra de afaceri din servicii este în declin, cel puţin până în luna mai, potrivit estimărilor. Managerii spun că nu vor creşte preţurile, însă îşi vor reduce cheltuielile cu angajaţii. Numărul salariaţilor va scădea uşor în următoarele 3 luni, în special în întreprinderile mari, cu peste 250 de salariaţi. Dealtfel, reducerea activităţii în aproape toate sectoarele economiei va duce la reducerea numărului de salariaţi în toate domeniile. Situaţia nu se va îmbunătăţi până la sfârşitul anului, declară managerii.
sursa:brasovultau
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu