19 mai 2009

NOUL DESERT EUROPA


EUROPA AR PUTEA DEVENI UN MARE DESERT Un nou raport al organizatiei ecologiste World Wide Fund For Nature avertizeaza ca temperaturile din principalele orase ale Europei sunt in crestere. Printre cele mai afectate state europene se afla Spania, organizatia avertizand ca o treime din teritoriul acestei tari ar putea sa se transforme in desert. De altfel, intreaga Europa ar putea sa devina o zona arida, in cazul in care autoritatile nu iau masuri pentru a stopa acest fenomen. Printre efectele negative ale incalzirii climatice se numara si valurile de caldura care au cuprins, in aceasta vara, batranul continent, dar si inundatiile care au facut ravagii in estul Europei. Raportul analizeaza istoricul temperaturilor de vara din 16 mari orase europene si ajunge la concluzia ca media acestor temperaturi in ultimii cinci ani a fost cu un grad mai ridicata decat era in urma cu 30 de ani. Fundatia WWF considera ca principala cauza sunt emisiile de gaze de tipul dioxidului de carbon, provenite de la termocentrale si masini. La Londra, de exemplu, se inregistreaza cea mai mare crestere, temperaturile medii de astazi fiind cu doua grade Celsius mai mari decat in anii ´70. De calduri mari sufera si alte capitale: Madrid, Paris, Stockholm, Lisabona si Atena. Raportul Worldwide Fund for Nature spune ca valuri de caldura, seceta si ploi torentiale sunt fenomene care vor fi mai frecvente in Europa si avertizeaza ca, in special, marile orase vor fi afectate de cresterile de caldura. In toate orasele europene, cresterile temperaturilor medii in ultimii 30 de ani variaza intre un grad si jumatate si doua grade, ceea ce nu inseamna doar mai multe nopti care pot fi petrecute pe terasele cafenelelor, ci si mai multe riscuri pentru sanatate pentru cei batrani sau pentru copii foarte mici ori o mai mare extenuare pentru cei care fac munci fizice. In plus, organizatia ecologista atrage atentia ca si aerul conditionat nu este decat o solutie pe termen scurt, pentru ca, pana la urma, aceste aparate consuma mai multa electricitate, obtinuta tot prin arderi care produc gaze ce contribuie la efectul de incalzire. Worldwide Fund for Nature face apel la tarile europene sa reduca emisiile de dioxid de carbon si sa investeasca in forme alternative de energie, daca nu doresc sa-si vada orasele devenind de nelocuit. Fenomenul incalzirii globale este in atentia specialistilor de peste 40 de ani, dar pana acum nu i s-a dat importanta cuvenita. Ideea generala era aceea ca este un proces lent si ca umanitatea va avea timp sa descopere solutii ingenioase in urmatorii 50-100 de ani. Insa noi dovezi extrem de bine documentate sugereaza ca acest scenariu este complet gresit si ca trebuie sa ne pregatim pentru schimbari climatice deosebit de abrupte. "Rata de crestere a temperaturii medii globale se va mari de patru ori in urmatorul secol fata de cea din ultimii 100 de ani, ceea ce inseamna o crestere de trei grade Celsius. Acest proces nu poate fi stopat, iar efectul va fi diferit de la regiune la regiune", declara recent Peter Barrett, de la Universitatea Victoria, din Wellington, Noua Zeelanda. "Jucam ruleta ruseasca cu mediul inconjurator si nimeni nu poate sti daca glontul se afla pe teava", a mai spus cercetatorul cu peste 30 de ani de experienta in domeniu.

Niciun comentariu: