20 iulie 2015

Hartă astronomică descoperită pe plafonul unei necropole din Japonia




Pe plafonul Mormântului din Kitora, din secolele VII - VIII, aflat în apropierea localității Asuka, se află o hartă astronomică pe care sunt reprezentate nu mai puțin de 68 de constelații, dar și orbitele unor obiecte cosmice, printre care și Soarele, conform unui material publicat luni de CNET. Aceasta, sunt de acord specialistii, arata cum se vedea cerul in China antica.

Acest mormânt este celebru pentru picturile viu colorate din cele patru puncte cardinale. O țestoasă neagră protejează nordul, sudul este apărat de o pasăre phoenix roșie, un tigru alb păzește vestul iar un dragon albastru stă de strajă la est.  


Mormantul Kitora - STIRI
Deși există și reprezentări cerești mai vechi, așa cum sunt spre de exemplu picturile rupestre vechi de 17.300 de ani din Lascaux, unde pot fi văzute Pleiadele, constelația Taurului și stelele Orion și Aldebaran, majoritatea acestora nu pot fi considerate hărți astronomice pentru că nu conțin reprezentări ale orbitelor stelare sau diagrame ale altor fenomene astronomice. 

Niciun comentariu: